Bună! Suntem Sinaps – agenție de performance marketing – și de 10 ani punem umărul la creșterea afacerilor mari și mici din România.

În tot acest răstimp, am asistat la transferul masiv de idei, tehnologie și vânzări din offline către online. Am crescut cu Google, Facebook și alte platforme de promovare. Am învățat la foc continuu și am creat oportunități la tot pasul, pentru fiecare membru din echipă și fiecare business din portofoliu. Așa se face că unii clienți cu vechime ne-au devenit parteneri, iar partenerii vechi s-au transformat în clienți.

Ce ne-a adus primul deceniu.
10 împliniri pentru 10 ani împliniți

Am dat bucătăria proprie pe un sediu primitor, dar muncim 90% remote și în spații de lucru flexibile din întreaga țară.

Celor 3 membri fondatori li s-a alăturat o echipă de peste 40 de specialiști și o pisică, aka Macanache.

Am pornit de la pasiunea pentru PPC și am ajuns o agenție Full Service - Full Performance. De la concept și implementare până la analiză și strategie, totul se realizează in-house, în 6 departamente organizate și super eficiente.

Suntem prima agenție Google Premier Partner din Iași și regiunea Moldovei și printre primele agenții Meta Business Partner din țară.

Am administrat bugete de peste 100 de milioane de euro pentru aproape 1000 de clienți.

Promovăm afaceri pe cele mai mari platforme disponibile: Google Ads, Facebook Ads, Instagram Ads, TikTok Ads, LinkedIn Ads, Yahoo Ads, Huawei Ads. Oricând apare o nouă platformă promițătoare, clienții noștri află despre ea.

Ne pregătim de Black Friday - Revelionul PPC-iștilor - cu luni bune în avans și ne autodepășim în fiecare an.

Am fost martorii crizei economice, a celei sanitare și a tuturor schimbărilor din e-commerce ori digital marketing, din ultima decadă. De fiecare dată, ne mobilizăm rapid și sprijinim companiile și ONG-urile care fac o diferență în bine, în România.

Învățarea nu se oprește niciodată, iar membrii echipei urmează cursuri și certificări Google în materie de Search, Mobile, Video, Shopping și Analytics. Așa aflăm tot ce se întâmplă în industrie și continuăm să venim cu idei bune pentru colaboratorii noștri.

Încă dezvoltăm noi proiecte și dezbatem concepte în fiecare zi, cu același aplomb. Și mai știm să ne și distrăm, la lucru, în jurul meselor savurate împreună sau în teambuildinguri de pomină.

Ce ne propunem pentru următorii 10 ani

În primul deceniu de Sinaps, am învățat din cărți, unul de la altul, de la clienți, din greșeli și dintr-o sumedenie de reușite. Experiența acumulată, energia și creativitatea exersată ne ajută acum să obținem rezultatele dorite, chiar și în cele mai încăpățânate domenii și conturi.

Privind în viitor, ne dorim să creștem și mai mult, prin și pentru oamenii din spatele strategiilor și al brandurilor. Și încă e mult loc de dezvoltare în mediul online, dacă ne gândim că, până în 2040, 95% dintre achiziții vor proveni din e-commerce.

De aceea, încurajăm colaborarea și dialogul deschis în cadrul echipei și în raport cu clienții. Iar cu cât înaintăm, cu atât avem mai multe de explorat, mai multe talente de integrat, mai multe parteneriate de realizat și mai multe de învățat.

Așa că ne-am bucura să fim partenerii tăi de performanță în mediul online.