Ce Îi Determină Pe Consumatori Să Te Recomande În Social Media?

Pentru a creşte vânzările companiei poţi încerca să vinzi mai mult clienţilor actuali sau poţi căuta clienţi noi. Pentru cei din urmă se depun eforturi considerabile, ce nu funcţionează întotdeauna, neglijând o metodă cât se poate de simplă: recomandările consumatorilor.

Pentru a ajunge să te recomande, însă, clientul trebuie să fie mulţumit de produsele/ serviciile tale, să simtă că a participat la un schimb corect în procesul de cumpărare sau i s-a făcut un favor. Recomandările funcţionează pentru că fac parte dintr-o comunicare credibilă, informală şi lipsită de agresivitate, diferită de situaţia abordării directe a potenţialilor clienţi prin telemarketing sau spam-uri. Avantajul recomandărilor pozitive din Social Media este că au şanse mari de a deveni virale şi de a influenţa opinia utilizatorilor cu privire la companie. Un studiu realizat de Social Media Link a relevat că 54% dintre subiecţi folosesc Facebook-ul pentru a face recomandări, acesta aflându-se în topul celor mai de încredere platforme de Social Media, cu un procent de 71%.

Consumatorii chestionaţi preferă să recomande produsele cu care au avut o experienţă pozitivă în proporţie de 93%, pe când 71% ar împărtăşi de asemenea, şi o experienţă negativă. Acesta este încă un motiv de a păstra clienţii actuali mulţumiţi, crescând astfel şansele de a împărtăşi altora experienţa lor pozitivă cu serviciile şi produsele furnizate de compania ta. Deoarece oamenii cu interese şi obiceiuri de cumpărare comune discută între ei, compania ta are ocazia ca prin intermediul unui client să ajungă la o persoană interesată de produsele sale. Clientul va căpăta astfel rolul unui garant. Cu cât recomandarea descrie mai mult o experienţă personală, cu atât clienţii potenţiali se vor regăsi mai mult.

De asemenea, o relaţie apropiată cu cel ce face o recomandare, creşte gradul de convingere. Conform aceluiaşi studiu, 77% de persoane consideră că familia şi prietenii apropiaţi au un impact mai mare în influenţarea deciziei lor de cumpărare, pe când doar 11% au mai multă încredere în recomandărilor vedetelor. Având în vedere numărul ridicat de persoane din Social Media care pot lua contact cu recomandările clienţilor tăi, este nevoie de focus pe oferirea unor produse şi servicii ce corespund aşteptărilor consumatorilor, pentru a le oferi  o experienţă demnă de a fi povestită şi altora.

Dacă ideea scrierii unei recomandări nu porneşte de la client, aceasta poate fi influenţată prin îndemnul de a povesti şi celorlalţi despre produse, în cazul în care a fost mulţumit. Ştiind că 88% dintre consumatori au încredere în recomandările online în aceeaşi măsură ca în cazul recomandărilor personale, avem oportunitatea de a apela la relaţia pe care companiile o au cu consumatorii, pentru a obţine noi clienţi.  
The following two tabs change content below.
Alexandra Vamanu

Alexandra Vamanu

Relationship Manager at Sinaps Marketing
Licenţiată în Comunicare şi Relaţii Publice, specializată în Marketing şi Comunicare în Afaceri, îmi împărtăşesc experienţa în Social Media şi Content Writing pe blogul Sinaps Marketing. În timpul liber îmi place să ascult muzică jazz şi să îmi beau cafeaua în natură.

Contacteaza-ne telefonic !